„Perla Carpatilor” s-a infratit cu Perla Sinaiului de Sud

În anul in care se împlinesc 115 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Egipt și România, am încheiat un acord de înfrățire între cele două orașe turistice de renume în contextul revitalizării relațiilor și cooperării în domeniul turistic . Sâmbătă 02 octombrie, în Salonul Alb de la Palatul Foișor, alături de dl. General Khaled Fouda, Guvernatorul Sinaiului de Sud am semnat, Acordul de cooperare și prietenie între orașul Sinaia și orașul Sharm El Sheikh din Egipt.

“Sinaia este un oraș dinamic și modern, cu o mare deschidere europeană și internațională. Este un moment istoric pentru Sinaia datorită legăturilor istorice pe care le are cu regiunea Sinai. De muntele Sinai ne leagă apariția și numele orașului Sinaia, în urma călătoriei Spătarului Mihail Cantacuzino la Mânăstirea Sfânta Ecaterina. Sunt convins că, prin această înfrățire româno-egipteană, pentru Sinaia se vor deschide noi oportunități de colaborare în domeniul turistic cu Sharm El Sheikh”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

“Sharm El-Sheikh, Perla Sinaiului de Sud, pe lângă potențialul și experiența sa turistică recunoscută la nivel mondial, s-a profilat în ultimii ani ca fiind un oraș verde, nepoluat care face eforturi pentru a menține un ecosistem sănătos, protejând clima și mediul. Suntem onorați să fim la Sinaia și să semnăm acest act de înfrățire” – General Khaled Fouda, Guvernatorul Sinaiului de Sud.

demn de precizat la emoționanta ceremonie au mai participat E.S. domnul Moayad Eldalie, Ambasadorul Republicii Arabe Egipt, Waleed El Sebaie, Consilier al Guvernatoratului, Hany El Assal, membru al parlamentului, oameni de afaceri din domeniul turismului, Părintele Macarie Boguș – Starețul Mânăstirii Sinaia, și primarii Alexandru Botnari, din municipiul Hîncești-Republica Moldova și Vasyl Huliaiev, din orașul Chornomorsk – Ucraina, consilieri locali.

Punți peste spațiu și, sperăm, peste timp, prietenii, speranțe, proiecte…

Felicitări!

Tags: perla sinaiuluiSinaiaVlad Oprea